Welcome to the webpage of Conan Reed, Lord of Glencoe

Seite
Menü
News
Sie sind hier:   Startseite > Versiunea Română

Versiunea Română

Bine ati venit pe pagina mea de autor! Sunt Conan Reed, Lord de Glencoe, autorul trilogiei Ahkis-ului. 

Am lucrat la traducerea cărților "Scutul Focului", "Valea Fermecata"și "Coroana Dragonului" cu multa grijă pentru a aduce farmecul graiului din basmele românești pe Bathan, ajutat fiind de doamna Mirela R. și de minunata echipă a editurii Libris din Brașov.

Imparatia Bathanului este este continuarea logica a lumii lui Harap Alb. Am început această carte demult, odată cu poveștile cu zmei și feți-frumoși spuse fiului meu și trăite împreună cu el. Povești în care el a jucat rolul principal, în care a biruit balauri, a rezolvat ghicitori și a săvârșit numeroase fapte de vitejie.

Pregătirea acestor seri de neuitat mi-a dat uneori de furcă. De ce e verde Împăratul Verde? Există și un Împărat Roșu, dar oare există și împărați de alte culori? De unde vine magia? De ce oare e Zmeul rău?

Am acceptat provocarea de a crea o poveste palpitantă, pentru sufletul curat al unui copil. Așa am plăsmuit lumea noastră, în care te invit și pe tine, dragă cititorule, să intri și să privești totul prin ochii unui copil. O lume curată, fără violență, așa cum ne-ar plăcea și nouă.

Numesc acest stil „Clean Fantasy”, fantezie curată, și sper ca acest concept să ajungă să fie un gen literar. Cărți frumoase ("All-Age") și palpitante, pe care copiii le pot citi și asculta fără probleme.

Cărțile au apărut la editura Libris din Brasov, pote fi cumpărate în librariile Libris dar se poate şi cumpăra online și poate fi comandată și in străinătate prin shopul paginii mele Facebook. Mai nou și pe Amazon! Scutul Focului si Valea Fermecată.

 
Vă doresc o lectură plăcută și m-ar bucura să aflu dacă v-a plăcut.

 

 Vizitați-ma și pe Facebook - Twitter .

 

 

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Textul de pe coperta spate

 

Eu sunt Alex Tah Rupert, vrăjitor al primului Tah, al întâiului grad, al primei trepte, prieten al Dragonilor Oglindă, salvatorul massilor, Scutul Focului, ocrotitorul Copacului Tată, făurarul inelelor Ahkisului și comandantul Gărzii Albe de Onoare.

M-am născut în 1959 în Ollney, Illinois. Ahkisul meu l-am primit pe Bathan de la legendarul Dush Tah Bashir, în timpul celui de-al treilea Război al Culorilor. Fără ajutorul lui eu nu aș mai fi astăzi aici.

Aceasta este povestea unui băiat de școala primară, care a fost inițiat departe de casă în tainele magiei, pribeag într-o lume străină.

Aceasta este povestea mea.

 

 

 

 

 

© Conan Reed, Lord of Glencoe
"Sumus nos ignis ardentis"
Seite
Menü
News
Seite
Menü
News

Powered by CMSimple | Template by CMSimple | Login